Cum a ajuns un rival Uber să acorde credite: de la ride-sharing la servicii financiare

de: Ciprian Ioana
05 05. 2021

În pandemie, multe business-uri s-au văzut nevoite să se adapteze și chiar să se reprofileze. Unul dintre rivalii Uber a decis să meargă și mai departe.

Grab a pornit la drum la fel ca Uber, oferind servicii de ride-sharing și mai apoi s-a extins și către livrarea de mâncare la domiciliu. S-a impus extrem de bine pe piețele unde a decis să intre și chiar a bifat o reușită importantă în sud-estul Asiei. A reușit să-i facă pe cei de la Uber să iasă de pe acea piață.

Acum, compania a decis să se extindă și vinde și servicii financiare. E vorba de împrumuturi, procesare de plăți, asigurări și divizie de investiții.

Grab, rivalul Uber care a început să acorde credite

Regiunea pe care activează Grab în Asia de Sud-Est reprezintă o piață enormă – cu 600 de milioane de locuitori. Pașii au fost mici, dar făcuți în direcția corectă.

Grab a intrat în Malaezia în 2012, ca serviciu online de rezervări taxi denumit la acea vreme MyTeksi. După modelul Uber. Fondatorii companiei și-au dat seama că mulți dintre șoferii-colaboratori nu aveau conturi bancare, așa că a decis să intervină.

Le-a permis acestora să-și deschidă conturi direct în aplicație, să primească banii acolo și chiar să poată lua ulterior împrumuturi pentru diverse reparații la mașină sau achiziții noi. După câțiva ani, astfel de servicii au fost extinse, scrie BBC.

Pași mici în direcția corectă

Mulți dintre cei înscriși în aplicație au luat împrumuturi pentru diverse reparații sau pentru a se menține pe linia de plutire cu afacerile pe care le dețin. Un proprietar de restaurant, spre exemplu, susține că a împrumutat echivalentul a 4.000 de dolari și nu plătește dobânzile percepute de băncile clasice. Rata pentru credit îi este reținută din veniturile zilnice, pe un sistem dinainte stabilit.

El spune că e mai rentabil decât să apeleze la serviciul de creditare clasic.

Un alt șofer a explicat că și-a cumpărat asigurare de sănătate direct de la Grab și că, la fel, plățile sunt reținute din fiecare cursă.

Important de spus că printre investitorii direcți în Grab se numără și giganții chinezi – Didi Chuxing și Tencent. Ambele companii au contribuit cu expertiză și finanțare pentru ca acordarea de servicii financiare să fie posibilă.

Grab a cerut deja licență bancară în Singapore și speră să o poată primi anul viitor. Sistemul de reglementare e, însă, destul de dur, așa că drumul nu va fi foarte lin pentru rivalul Uber. Dar, pentru moment, și-a atins scopul și lucrurile s-ar îndrepta, la prima vedere, în direcția bună.